Poezie

"Mai am un singur dor" Mihai Eminescu



Mai am un singur dor:
In linistea serii
Sa ma lasati sa mor
La marginea marii;
Sa-mi fie somnul lin
Si codrul aproape,
Pe-ntinsele ape
Sa am un cer senin.
Nu-mi trebuie flamuri,
Nu voi sicriu bogat,
Ci-mi impletiti un pat
Din tinere ramuri.
Si nime-n urma mea
Nu-mi planga la crestet,
Doar toamna glas sa dea
Frunzisului vested.
Pe cand cu zgomot cad
Izvoarele-ntruna,
Alunece luna
Prin varfuri lungi de brad.
Patrunza talanga
Al serii rece vant,

Deasupra-mi teiul sfant
Sa-si scuture creanga.
Cum n-oi mai fi pribeag
De-atunci inainte,
M-or troieni cu drag
Aduceri aminte.
Luceferi, ce rasar
Din umbra de cetini,
Fiindu-mi prieteni,
O sa-mi zambeasca iar.
Va geme de patemi
Al marii aspru cant...
Ci eu voi fi pamant
In singuratate-mi.




"Atat de frageda" Mihai Eminescu
 

Atât de frageda, te-asameni
Cu floarea alba de cires,
Si ca un înger dintre oameni
In calea vietii mele iesi.


Abia atingi covorul moale,
Matasa suna sub picior,
Si de la crestet pâna-n poale
Plutesti ca visul de usor.


Din încretirea lungii rochii
Rasai ca marmura în loc. 
S-atârna sufletu-mi de ochii
Cei plini de lacrimi si noroc.


O, vis ferice de iubire,
Mireasa blânda din povesti,
Nu mai zâmbi! A ta zâmbire
Mi-arata cât de dulce esti,


Cât poti cu-a farmecului noapte
Sa-ntuneci ochii mei pe vechi,
Cu-a gurii tale calde soapte,
Cu-mbratisari de brate reci.


Deodata trece-o cugetare,
Un val pe ochii tai fierbinti:
E-ntunecoasa renuntare,
E umbra dulcilor dorinti.


Te duci, s-am înteles prea bine
Sa nu ma tin de pasul tau,
Pierduta vecinic pentru mine,
Mireasa sufletului meu!


Ca te-am zarit e a mea vina
Si vecinic n-o sa mi-o mai iert,
Spasi-voi visul de lumina
Tinzându-mi dreapta în desert.


S-o sa-mi rasai ca o icoana
A pururi verginei Marii,
Pe fruntea ta purtând coroana.
Unde te duci? Când o sa vii?

(1879, 1 septembrie)